Macheta de bronz a zonei centrale,dezvelită în Piața Unirii

Social

Macheta de bronz a zonei centrale a municipiului a fost dezvelită luni, 24 iunie 2019, în Piața Unirii. Macheta cuprinde zone precum Piața Unirii, Piața Avram Iancu și Piața Cipariu și toate străzile adiacente din acest perimetru.
Clujul se alătură astfel unei liste lungi de importante orașe europene a căror zonă centrală este reprezentată în punctul 0 al orașului.
Macheta este amplasată pe colțul sud-vestic al Pieței Unirii și este inscripționată în limbajul Braille, fiind accesibilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Acestea pot palpa reprezentările clădirilor și pot astfel să „simtă” centrul orașului.
Acest proiect a fost realizat în urma colaborării dintre toate cluburile Rotary din Cluj-Napoca și donat municipalității, pentru beneficiul întregii comunități. Proiectul a fost demarat acum trei ani din ințiativa arhitectului Gheorghe Elkan, membru fondator al Clublui Rotary Cluj-Napoca.
Alături de primarul Emil Boc, la inaugurare au luat cuvântul Radu Ciorba, președinte actual al Rotary Cluj-Napoca, inițiatorul proiectului, domnul Gheorghe Elkan și domnul Silviu Vanda, profesor în cadrul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca.