O nouă seară la Electric Castle. Festivalul se află în a treia zi de distracție

Divertisment

Domeniul de la Bonţida a fost aseară plin cu festivalieri veniţi din toate colțurile țării și de peste hotare. Distracția este garantată aici atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.

Festivalul se află în a treia zi de distracție şi, la fel ca în fiecare an, artiștii sunt numai unul și unul, iar aseară, împătimiţii muzicii s-au întâlnit cu Limp Bizkit, Alternosfera, Gangs of Youth, Zeds Dead și mulți alții. Nici în acest an ploaia nu a ocolit festivalul, însă cei prezenți nu s-au speriat de câțiva nori și au continuat distracția.

Festivalul transformă locul într-un adevărat tărâm al magiei cu ajutorul muzicii și datorită efectelor laser și hologramelor. Să nu uitam de filmele de animație, de acțiune și fantastice proiectate în fiecare seară în cinematograful din spatele castelului.

La fel ca în fiecare an, standurile cu mâncare și băutură sunt amplasate la îndemâna festivalierilor, iar preparatele sunt servite în ambalaje biodegradabile. Cât despre băuturi, acestea sunt servite doar în pahare de plastic reciclabil sau în doze de aluminiu.

Diseară vor urca pe scene CTC, Florence & The Machine, The Mono Jacks, Sama, Azteca, The Black Madona, Manki și mulți alții.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *