În cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 4 iulie 2019 au fost aprobate 4 parcuri noi care vizează o suprafață totală de peste 55 de ha: Parc Est, Parc Bună Ziua, Parc Zorilor și zona verde a Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor.
Pentru Parcul Bună Ziua și Parcul Zorilor au fost aprobate studiile de oportunitate prin care s-au identificat terenurile pe care se vor amenaja aceste parcuri.
Astfel, Zona Becaș este recomandarea specialiștilor pentru cartierul Bună Ziua. Parcul va fi realizat pe o suprafață de 7,8 ha care deservește peste 6.500 de locuitori, într-o zonă în plină dezvoltare. Locația parcului este situată la o distanță de mai puțin de 50 m față de cea mai apropiată stație de transport public. Valoarea estimată a întregii investiții este de 29.564.000 lei și cuprinde costurile de achiziție și amenajare.
În ceea ce privește cartierul Zorilor, terenul recomandat este situat în zona Observator. Parcul va fi realizat pe o suprafață de 1,2 ha care deservește peste 20.000 de locuitori și este situată la mai puțin de 50 de m față de cea mai apropiată stație de transport public. Pentru Parcul Zorilor valoarea estimată a investiției este de 10.428.690 lei și cuprinde costurile de achiziție și amenajare.
Parcul Est (46,19 ha) și zona verde a Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor au fost introduse pe lista de investiții pentru anul 2019 în cadrul rectificării bugetare votată de Consiliul Local.
Pentru Parcul Est și Parcul Bună Ziua urmează organizarea unor concursuri internaționale de soluții, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România.
La Cluj-Napoca, în acest momentse află în derulare, în diferite stadii de implementare, 11 proiecte pentru parcuri/zone de agrement care vizează o suprafață de peste 110 ha.