Primăria investește în dotări de ultimă generație pentru SMURD Cluj

Social

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca asigură în acest an o investiție de peste 700.000 lei pentru SMURD Cluj.

Este vorba despre un Punct Medical Avansat (PMA cu remorcă) cu dotări de ultimă generație, în special pentru cazuri cu victime multilple în stare critică. Noul punct medical avansat poate asigura intervenția în caz de urgență pentru minimum 20 de persoane.

Este practic o unitate medicală mobilă, extrem de utilă în salvarea de vieți, în procesele de triere, trimitere către spitale și alte proceduri pentru persoane care necesită asistență medicală imediată. Procedura de achiziție a fost încheiată.

Noile dotări ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență – ISU Cluj (S.M.U.R.D.) includ:

– două corturi cu dotări performante pentru prim ajutor și intervenție rapidă;

– sistem de încălzire pentru cort – 2 buc;

– sistem aer condiționat mobil pentru cort – 2 buc;

– sistem de iluminare interioară pentru corturi – 3 buc;

– generator curent electric – 2 buc;

– tambur prelungitor cablu electric – 2 buc;

– brancarde simplă, cu spătar, dublă colapsabilă și colapsabilă – 26 buc;

– suport pentru 4 perfuzii – 15 buc;

– rucsac medical – 4 buc;

– aspirator de secreții portabil – 2 buc;

– monitor funcții vitale cu trepied și suport – 5 buc; –

ventilator pacient – 2 buc.

Valoarea acestei investiții este de 714.300 lei.

Noua unitate ce va fi livrată în acest an vine în completarea dotărilor și a parcului auto ale SMURD Cluj și se adaugă autospecialelor recent achiziționate de către municipalitate pentru ISU Cluj: o autospecială în 2018 și o „Ambulanță de tip C – terapie intensivă mobilă” în 2019. De asemenea, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca asigură anual de la bugetul local al municipiului masa pentru voluntarii SMURD Cluj. Alocarea pentru acest program aferentă anului 2020 este de 120.000 lei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.