Un Cluj fellinian în campania de imagine TIFF 2020

Social

Clujul se transformă într-un fermecător platou de filmare old fashion, populat de personaje seducătoare şi apariţii neaşteptate în campania de imagine a celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020). Scene antologice, inspirate din opera marelui cineast italian Federico Fellini, adaptate contextului actual şi condimentate cu umor ardelenesc, recompun povestea regizorului aflat în pană de inspiraţie din capodopera „8 şi jumătate”, în spotul semnat de artiştii româno-britanici Anton şi Damian Groves.

Un omagiu adus unuia dintre cei mai influenţi regizori din istorie, căruia TIFF îi dedică anul acesta retrospectiva Close-up Federico Fellini, campania marchează într-o manieră inedită cei 100 de ani de la naşterea cineastului. Actorul Alec Secăreanu (God’s Own Country) este protagonistul spotului oficial, realizat în alb-negru, din care nu lipsesc paparazzi, preoţi cu mască, maşini de epocă, personaje de carnaval şi cadre spectaculoase surprinse deasupra oraşului, într-o vertiginoasă mostră de distanţare socială. În posterul oficial al ediţiei, lansat în două variante (una exuberantă, alta melancolică), publicul o va recunoaşte pe actriţa Monica Bârlădeanu, într-o ipostază inconfundabilă, inspirată de celebra scenă din La dolce vita.

„Dacă posterul reproduce probabil cea mai iconică imagine din întreaga lui filmografie, aceea a Anitei Ekberg în Fontana di Trevi din La dolce vita, reinterpretată în cheie locală de Monica Bârlădeanu în fântâna de la Casino-ul clujean, spotul festivalului este un remix de scene şi teme din întreaga operă a lui Fellini. Pe lângă rapelurile la religie sau lumea circului, cinefilii vor recunoaşte cu siguranţă motivul principal – acela al regizorului în pană de creaţie care evadează de pe platoul de filmare şi se refugiază în amintiri. Locul lui Marcello Mastroianni din „8 şi jumătate” este luat aici de actorul Alec Secăreanu, imaginile filmate pe străzile Clujului păstrează acel parfum fellinian, twisturile – tradiţionale oricărui spot TIFF – fiind vocea din off cu accent ardelenesc a lui Emilian Marnea şi motivaţia, lesne de înţeles în contextul actual, pentru criza de inspiraţie a protagonistului”, subliniază directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

O coproducţie Libra Film şi Studio Set, spotul oficial este scris şi regizat de fraţii Anton şi Damian Groves, implicaţi pentru a şaptea oară în campania de imagine a festivalului. Filmările au avut loc pe străzile oraşului Cluj-Napoca, Tudor Panduru fiind directorul de imagine al spotului. Producătorul spotului editat de Bogdan Orcula este Bogdan Crăciun, iar vocea îi aparţine actorului Emilian Marnea. Autorul fotografiilor cu Monica Bârlădeanu, inspirate de scena celebră din La dolce vita, este Marius Mariş (care a semnat şi posterul ediţiei de majorat a TIFF-ului), iar vestimentaţia Monicăi a fost asigurată de Lena Criveanu.

Video: https://youtu.be/v5MdwLIn3OI

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Banca Transilvania

Partener principal: Mastercard

Maşina oficială: Mercedes Benz

Cafeaua oficială: Nespresso

Asigurator oficial: Groupama

Sponsori: Orange, Lidl, Kronenbourg Blanc, Regina Maria, Tenaris Silcotub, IQOS, McDonalds, Conceptual Lab, Farmec, Promelek, PMA, Lecom

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.