Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai organizează în perioada 31 iulie – 2 august 2019 cea de-a şasea ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Anuale a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS 2019).
La eveniment vor participa specialişti renumiţi în domeniul economiei, printre aceştia regăsindu-se: Avinash Dixit (Princeton University), Cosmin Iluţ (Duke University), Benny Moldovanu (University of Bonn), Enrico Perotti (University of Amsterdam).
Sfera participanţilor cuprinde în mare parte economişti români afiliaţi unor universităţi străine / instituţii de cercetare din ţări precum Statele Unite, Franţa, Norvegia, Marea Britanie, Danemarca, Spania, precum şi colegi ai acestora care activează în România.
Cea de-a şasea ediţie a ERMAS este organizată în parteneriat cu Banca Transilvania şi NTT DATA Romania, în parteneriat cu E.ON Energie România.
Pentru mai multe detalii despre conferinţă şi programul complet al acesteia vă invităm să accesaţi: https://econ.ubbcluj.ro/ermas2019/program.php.
Iniţiată în anul 2014, seria de conferinţe ERMAS îşi propune să reunească anual cercetători economişti de prestigiu.
Printre obiectivele majore ale ERMAS se numără:
– Încurajarea şi transmiterea rezultatelor cercetării relevante pentru România, cu posibile aplicaţii în construirea şi implementarea atât a unor proiecte de dezvoltare la nivelul companiilor private, cât şi a unor politici economice;
– Medierea cooperării directe între universităţile locale şi economiştii recunoscuţi internaţional, cu impact pozitiv pe termen lung asupra calităţii capitalului uman dezvoltat în cadrul universităţilor din România;
– Consultarea experţilor români afiliaţi unor instituţii de prestigiu din afara ţării pentru experienţa lor academică şi recomandări directe ale acestora pentru colegii, dar şi pentru studenţii absolvenţi şi/sau în curs de absolvire, din departamentele de economie şi centrele de cercetare româneşti;
– Îmbunătăţirea calităţii dezbaterilor pe teme economice din România, prin includerea în cadrul acestora a unor economişti români cu reputaţie ştiinţifică recunoscută internaţional.
Direcţia Comunicare şi PR a UBB .
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.