Lucrările au fost finalizate la termen și creșele din cartierele Mănăștur și Bună Ziua (de pe străzile Grigore Alexandrescu și Theodor Capidan) sunt funcționale de astăzi, 15 octombrie 2020.„Începând de astăzi avem disponibile încă 150 noi locuri în două creșe din oraș, însă dat fiind contextul epidemiologic actual, 88 dintre acestea pot fi repartizate copiilor pentru a putea respecta toate regulile de distanțare”, a declarat primarul Emil Boc.Creșa „Cenușăreasa – structura 2”, str. Grigore Alexandrescu (Mănăștur) are în total 90 locuri pentru 6 grupe de copii și disponibile în prezent 53 locuri.
Alte detalii:– bucătărie proprie– parcare în subteran (12 locuri) și la intrare (4 locuri)– cabinet medical– centrală termică– sală de activități ludice– zid cu 300 plante naturale de la parter până la etajul 1Cea de-a doua creșă deschisă, „Martinel – structura 2” din cartierul Bună Ziua, str. Theodor Capidan are 60 locuri (3 grupe de copii) din care 35 locuri disponibile în contextul actual.„Voi susține în continuare dezvoltarea Clujului și voi acționa pe principiul „niciun cartier fără creșă, grădiniță, școală, parcuri” pentru a ne asigura că nivelul calității vieții clujenilor este similar celui din orașele europene pe care le avem drept exemplu de bune practici”, a mai explicat primarul Emil Boc.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.