Spitalul de Recuperare Cluj-Napoca a revenit la activitatea specifică

Social

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca şi-a reluat activitatea normală de luni, după ce a fost spital suport în lupta împotriva coronavirusului.

“Spitalul Clinic de Recuperare, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj şi unul dintre spitalele suport de luptă împotriva noului coronavirus, şi-a reluat activitatea normală, în profil recuperare medicală, începând cu ziua de luni, 15 iunie a.c. Pentru a asigura calitatea actului medical şi derularea activităţii spitaliceşti în condiţii de maximă siguranţă, conducerea spitalului a conceput un plan de măsuri care vizează reglementarea activităţilor, pregătirea personalului, precum şi pregătirea spitalului – ambulatoriul clinic de specialitate, baza de tratament, secţia spitalizare continuă, secţia spitalizare de zi şi structuri nemedicale. Astfel, sunt respectate atât măsurile de distanţare între pacienţi cât şi cele referitoare la combaterea pandemiei, iar pacienii au acces în unitatea sanitară în funcţie de programarea prealabilă şi doar după triajul epidemiologic”, se arată într-un comunicat trimis de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

Potrivit sursei citate, două spitale aflate în subordinea CJ Cluj, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello”, rămân în continuare cu destinaţia de unităţi medicale angrenate în lupta împotriva COVID-19. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.